Bianca Panturu
Locatarul de la bloc care aude cuvântul “administrator” îl defineşte imediat drept “ăla care-ţi bate-n în uşă şi-ţi cere banii”. Ei, dar şi administratoru` care aude de vreun “Gică-contra” atunci când e de plată, nu prea se gândeşte la cât de frumoasă e viaţa… Doar îşi aduce aminte cu entuziasm de gunoiul ridicat, de apa care nu va mai curge şi de “Gică”, locatarul care va susţine circul de bălăcăreli la uşa sediului asociaţiei.
“Şi-n ziua de Crăciun stau să calculez”
“E imposibil să nu auzi că ai luat, că ai mâncat, că ai furat sau că te-ai îmbogoţit din banii lor”, povesteşte Maria Vlăsceanu. Dumneaei este administratorul a două asociaţii, una de proprietari şi una de locatari. În contabilitatea ei se află 695 apartamente. Aşa că a avut şi când şi unde să se obişnuiască cu mofturile oamenilor.
“Mai umblu câteodată şi din uşă-n uşă. Locatarii îmi smulg notificarea din mână şi-mi trântesc uşa-n nas. Le-am învăţat până şi răspunsurile. <<Plătesc, ce mama dracului, că nu vine altcineva să dea în locul meu!>> sau <<Plătesc numa` când o plăti toată lumea>>”, povesteşte contabila.
În atâţia ani a întâlnit numeroase tipuri de oameni. Îşi aduce aminte cum, anul trecut, s-a trezit cu o reclamaţie făcută pentru că facturile se măriseră cu 2.000 lei din cauza achiziţionării unor chitanţiere.
Biroul ei, un fost garaj, e plin de mormane de dosare ale celor daţi în judecată pentru că nu şi-au plătit datoriile. După ce îşi primesc înştiinţările, vin şi zbiară la asociaţie că le vor plăti ei. “Sunt cei mai nenorociţi bani câştigaţi de un om. Aş vrea să-l văd pe ăla clănţos că se descurcă aici o lună… Şi în ziua de Crăciun stau să calculez. Nu mai rezist!…” – spunea doamna administrator.
“Administratoriţa”
Elena Panţer are vârsta de 55 de ani. De 9 luni administrează Asociaţia de locatari nr. 22, de pe strada 1 Decembrie 1918, 408 apartamente. Biroul ei nu e decăt o masă plină de registre într-o cameră… sau cămară, mai bine zis. Oamenii intră unul după altul. Se mai aşează ei pe una dintre cele două băncuţe, dar se ridică repede, că banii se dau iute din mână-n mână şi nici chitanţa nu e greu de completat. În liniştea (sau deprimarea achitărilor) care s-a lăsat ca un giulgiu peste încăpere, un bărbat intră zgomotos. “Ce-i cu anunţul ăla? Păi, cum adică, ne întrerupe apa?…”. Sacoul lui negru înspăimântă un pic, dar nu şi pe “administratoriţă”. Ea îi explică destul de calm că nu-i decât o avertizare. “Păi, să o oprească cui n-a plătit!” – se înfinge o tanti în discuţie, care se simte superioară că n-a rămas în urmă cu plata.
“După ce primesc citaţie, vin şi fac teatru aici. De vină tot eu sunt, că nu-şi plătesc ei datoriile?!…”, spune contabila completând o chitanţă. Pentru ea, stresul e la sfârşit de lună, când vede că lumea… nu vine să plătească! O altă femeie bătrână se plânge în mod tipic de lipsa banilor, dar îşi achită conştiincioasă datoria: “Da, păpuşa mamii, cum să nu-ţi dau banii. Nu cum zice soţul meu, că <<Lasă femeie, că plătim luna viitoare, că azi ne trebuie cartofi!>> Adevărul e că avem nevoie şi de cartofi, dar luăm mai puţini…”.
Elena Panţer cunoaşte pricipiile oamenilor. De multe ori îi iartă cu zilele de plata datoriilor, dar la un moment dat utilităţile trebuie plătite. Atunci se supără locatarii pe ea. “Toată lumea are concepţii de pe timpuri, că administratorul cere într-una bani şi altceva nu mai face. Cere bani, dar ca să plătească utilităţile voastre…”, spune ea.
Câte-un “Gică” de-ăsta pe fiecare scară
La 63 de ani, Gheorghe Vidan nu e administrator de bloc. E contabil şef. Şi şef, şi muncitor. Oricum, nu-i place meseria. “Asta din cauza oamenilor, a sărăciei generale şi a 10-15 oameni care nu stau decât cu reclamaţii”, spune el. Asociaţia de locatari nr. 20 de pe strada Elena Cuza are 9 blocuri. E tipică oricărei asociaţii, în general. “Dacă ai putea să nu le ceri oamenilor niciun ban, ba chiar să-i dai tu de la tine, e bună asociaţia!”, povesteşte contabilul. În sediul ăsta nu a călcat pragul uşii nici măcar vreun om doritor să-i achite datoriile. Dacă pe strada 1 Decembrie chitanţele mergeau una după alta, aici e zi moartă. Poate lumea a trecut mai devreme pe la asociaţie. Sau poate n-au venit deloc şi nici n-au de gând. Azi nu e zi de salariu. Aşa apar şi atenţionările scrise cu privire la obligaţiile locatarului de a-şi plăti utilităţile, din cutia poştală. Dar tot degeaba. “Când primesc plicuri de la asociaţie, oamenii ştiu că nu le-a trimis cineva felicitări şi ne vin înapoi”, spune bărbatul. Din `85, de când se tot luptă cu chitanţe şi registre, Gheorghe Vidan s-a cam săturat. “Sunt de-ajuns atâţia ani. Ca idee, am cam vrea să dăm asociaţia. Soarele, cât e de soare, nu poate încălzi totul. Nu e scară fără doi-trei inşi <<Gică-Contra>>”
“O sută de mii e bine???…”
“Daţi ceva sau nu?”, spune administratora. “Dăm! De ce credeţi că v-am dat <<Bună seara!>>?”, răspunde un bărbat cu ochii albaştri, care pare entuziasmat că-şi plăteşte datoriile. Alexandra Ghitea are 53 de ani şi administrează Asociaţia de proprietari nr. 7 de pe strada Cuza Vodă. “Care a venit să se plângă de ceva, i-am spus să-şi facă asociaţie” – povesteşte contabila. Femeia îşi aminteşte că la început oamenii era suspicioşi, credeau că administratorul le bagă mâna-n buzunar şi făceau mofturi. “Cu timpul s-au potolit. Toţi banii sunt înregistraţi pe chitanţe şi n-ai cum să îi iei tu”. Înţelege că se lucrează greu cu lumea, mai ales când trebuie să dea bani. Mai mult, rău-platnicilor li se pare că au facturile încărcate până peste cap, iar ceilalţi se supără că restul nu şi-au plătit datoriile. Oamenii vin rând pe rând la ghişeu. Câteodată se formează coadă, dar numai în zilele de salariu sau când se ridică pensiile. În rest, situaţia se repetă.
- Administratorul: “Cât plăteşti?”
- Locatarul: “O sută de mii e bine???…”
Taxidari
Nici administratorii de bloc n-o duc uşor. Asta pentru că se întâmplă să ai biroul prin vreun garaj şi pe deasupra vreo
2-3 locatari care să facă mofturi la fiecare chitanţă! Ca să-ţi completezi fericirea, mai umbli şi din uşă în uşă după rău-platnici sau, în cel mai rău caz, suporţi câteva bălăcăreli la uşa sediului asociaţiei că l-ai dat în judecată pe respectiv din invidie şi alte motive ascunse.
- Administratorul: “Când îţi plăteşti datoriile, că n-am cu ce achita utilităţile?!…”
- Locatarul: “Păi, ce, numai eu am datorii?!?…”
Şi oamenii îi privesc ca pe nişte taxidari fanarioţi. Mare sărăcie, inclusiv sufletească…
