Bianca Panturu
În jurul unei mese de fier sunt adunate trei femei. La naştere, ursitoarele au hotărât ca una să fie a cartofilor, una a cireşelor şi una a florilor. Nu sunt zâne, sunt doar vânzătoare în piaţa din centrul oraşului.
„O muiam cu nasul în asfalt!“
Tanti Gheorghiţa se scarpină pe sub ciorap cu un papuc. Trage şoseta înapoi, aranjează şorţul, încalţă papucul, pune punct momentului de relaxare şi începe: „Poftiţi, doamnă la cartofi! Cartofi ieftini şi proaspeţi! Poftiţi!“ Oftează şi o cheamă pe tanti Ioana la o barfă. Femeia vinde flori şi plante medicinale. Ştie că are clienţi, aşa că-şi trage marfa lânga cealaltă şi face două lucruri deodată. Tanti Gheorghiţa îşi aduce aminte: „M-au păcălit şi pe mine odată cu marfa. A venit o doamnă cu o sută de mii. Zice: <<Ţine întai banii şi apoi îmi dai cartofii.>> Îi iau banii, îi dau restul, îi pun femeii cartofii în traistă şi ea o întinde. Când mă uit – îmi dăduse o jumătate de hârtie de o sută de mii de lei întocmită în patru. Păi, n-am mai vazut-o că o şi băteam, fir-ar ea a focului! A dracu’, o muiam cu nasul în asfalt. După ce că a mâncat cartofii de pomană, i-am mai dat şi bani de buzunar.“ Deja s-a enervat. Ca să se linistească, ia o cârpa şi începe să mai şteargă nişte cartofi din ladă. Să le mai dea strălucire… Lângă dânsa, tanti Ioana (71 de ani) aranjează buchetelele de coada-şoricelului şi de ţintaură. Pe unul îl ţine în mână şi îi mai face reclamă din când în când. „Poftiţi la floricele!“ Stă ce stă şi îşi dă seama că şi ea a păţit-o odată. „Vine la mine un ditamai domn. Ia trei legături de flori şi zice: <<Stai mata un pic, că mă duc să schimb banii.>> A plecat şi plecat a fost. Nu m-am gandit eu că un aşa domn să facă d-astea. N-are nimic. N-am alergat niciodată după nimeni. Dacă m-o fi păcălit cineva, noroc bun. Dar ca să fug după cineva <<Bă, ai plecat cu marfa!>>, niciodată. Păcatul lor, pomana mea.“ Femeile încep să râdă. Una de necazul alteia.
„Mamă,sunt şi cucoane care vând aici.“
E după-amiază. Lumea e încă agitată în piaţă. Toţi se zvârcolesc de colo, colo. Cară marfa, o sterg, o aranjează, o cântăresc. Doar tanti Gheorghiţa şi cu vecina ei, Ioana, ce stau de vorbă. Până le întrerupe norocul… Prin faţa tarabei trece un posibil client, iar tanti Gheorghiţa nu-l lasă să scape. „Haideţi domnu’ la cartofi proaspeţi. Hai, ia şi tale un kilogram-două.Hai,mă!“ Omul întoarce capul, dar îşi vede liniştit de ale lui. Femeia se mâhneşte. „De multe ori îmi vine să-i mai… De nervi, vezi!“ Surprinzător, omul se întoarce. De bucurie, tanti Gheorghiţa îşi face sufletul bun. „Hai să mai trecem cu bătaie la cântar, ca să nu ziceţi că-i ca la farmacie“, şi îi mai pune un cartof în plus în traistă. „Merge când dau din gura. Păi, dacă nu dau, nu pot face nimic. Toată ziua vorbesc. O să răguşesc. Îi rugăm pe oameni până ne găseşte moartea“, spune femeia.
Tanti Gheorghiţa are 70 de ani. De vreo 30 de ani stă numai cu cântarul alături. „Cred că aveam 40 de ani când m-am dus prima dată să vând în piaţă. Se întâmpla la Sibiu. Acolo am prins gustul banilor. Apoi le-am luat la rând: Slatina, Alexandria“, povesteşte ea. Ei îi e drag să vină în piaţă să vândă. Îi e drag când lumea cumpără cartofi îngrijiţi şi săpaţi de ea, chiar şi când se mai întâmplă să plece acasă la fel de lefteră cum a venit. Doar copiii o mai necăjesc cu asta din când în când. „Îmi mai zic ei câteodată să nu mai merg la piaţă că e ruşinos. Şi le spun: Păi să vin la voi, mamă, să întind mâna <<Dă şi mie!>>? V-ar conveni să vin <<Azi n-am ulei, mâine n-am zahăr, poimâine n-am făină, altădată n-am bani de lumânări>>? Nu!“, povesteşte ea. Tanti Ioana lasă legătura de coada-şoricelului din mână: „Aşa le-am zis şi eu copiilor mei: <<Mamă, sunt şi cucoane care vând aici. Asta nu e o ruşine. Dacă mă prinde cineva că pun mâna pe o roşie din grătarul altuia, aia e ruşine.>>“ Femeile sunt mândre de ele. Sunt conştiente că muncesc cinstit şi nu mai au nevoie de altceva. La fel zice şi tuşa Victoria, tanti cu cireşele…
„Trebuie să ai un pic pe vino’ncoa“
Victoria Tonoiu e în stare să dea cireşele cu 10000 lei kilogramul, numai să plece acasă.A obosit şi de căldură, are senzaţia că i-au transpirat şi ochelarii. Ce să mai zică de tanti Gheorghiţa şi de tanti Ioana care au stat toată ziua cu baticele pe creştetul capului şi cu câte un flanel gros pe ele, să nu care cumva să înceapă ploaia din senin. Din când în când mai trece câte un client prin faţa grămezii de cireşe, mănâncă una şi pleacă. „Dacă le vorbeşti urât, nu mai vinzi nimic. Trebuie să ai un pic pe vino`ncoa“, se mândreşte ea. Cele trei femei îşi vede fiecare de marfa ei. O mai lustruiesc din când în când şi nu se abţin nici o clipă să-i facă reclamă. Glasurile lor se pierd în celelalte. E forfotă în piaţă. Oamenii se plimbă ca furnicile printre cele trei rânduri de mese, să inspecteze preţurile. Mormane de fructe şi legume aşteaptă să-şi găsească locşor într-o traistă. E dorinţa tuturor.
