Bianca Panturu
Cei mai bătrâni ca ele spun că s-au construit pe nişte lacuri în care femeile aruncau vată şi feţi avortaţi. Au avut o istorie urâtă, iar prezentul este afectat de principiile ceauşiste care raţionalizau şi porţia de… pământ. O bucătărie prea mică şi cada de multe ori lipsă îi determină pe cei cu bani să se ferească de ele. C-urile din Posada sunt acum fosilele oraşului nostru.
“Oamenii muncii” la oraş
Blocurile C au fost construite în anii `73 – `75 când “era nevoie să se aducă ţăranu` la oraş”, povesteşte arhitectul Florin Scărlătescu. Cei mai mulţi dintre actualii proprietari au fost repartizaţi în apartamente de Partidul Comunist ca “oameni ai muncii”. Mulţumirea acestora a fost cu atât mai mare cu cât erau dornici să renunţe la drumul lung parcurs zilnic, de la sate la întreprinderile din oraş. Blocurile sunt construite după proiecte tip, adaptate la Institutul de Proiectare Argeş. Indicele de “confort 4″ presupune două sau trei camere de 3/4 m, o bucătărie de 1/1 m, care este mai mult o nişă de gătit şi o baie de 1/1 m, care, în cele mai multe cazuri, nu dispune nici măcar de o cadă. Clădirile în sine au un nivel scăzut de rezistenţă datorită zidăriei autopartante realizate din cărămidă şi planşe din beton armat fără stâlpi. Din cauza acestor condiţii, cei care îşi doresc să-şi cumpere un apartament se feresc de cele mai multe ori de C-uri.
“Ne încălzim cu nimica”
Mulţi care locuiesc în aceste blocuri nu au bani să investească în reabilitarea clădirilor. Şi-ar dori ca pereţii mucegăiţi pe dinafară să fie văruiţi măcar de ochii lumii. Lili stă în C-uri de 30 ani. Abia acum 3 ani a reuşit să strângă bani şi să cumpere apartamentul. Locuieşte aici cu soţul şi cu familia băiatului ei. În total sunt cinci persoane. Bucătăria mult prea mică îi obligă să mănânce pe rând, astfel că mesele alături de întreaga familie nu există. Lipsa banilor a împiedicat-o pe femeie ca acum 6 ani să refuze să bage gaze în apartament. “Iarna ne încălzim cu nimica. Cu nimica şi cu haine multe. Mai dau drumul la ochiul de la aragaz, dar nu se cunoaşte”, povesteşte aceasta. Situaţia este tot mai gravă deoarece familia locuieşte la parter. Problemele de la subsol au afectat duşumeaua din casă, pe lângă faptul că mirosul este de nesuportat: “S-a umflat pardoseala şi am cimentat, dar tot degeaba. Mi-e frică să nu-mi mănânce şobolanii copilul. I-am găsit mai demult mâncând din tigaie”, spune Lili. Femeia înţelege că e de datoria ei să-şi asigure confortul, dar nu are posibilităţi. “Credeţi că noi nu am vrea să fie ceva frumos? Să vină Nicuţ să vadă cum cumpăr 1 kg de ceapă să-mi ajungă o săptămână”, povesteşte ea.
“M-aş tăvăli pe jos de drag, să văruim”
Tanti Ecaterina a cumpărat apartament în C-uri de 15 ani. Înainte a stat cu chirie. “Am venit în colţul ăsta. Pe vremea aia am zis că-l schimb pe parcurs, dar am îmbătrânit şi n-am mai avut bani”, spune ea. La 64 de ani, femeia locuieşte aici cu soţul, cu fata şi cu cei doi nepoţi. Tanti Ecaterina crede că de când a venit în C-uri a avut numai nenoroc. N-are nici măcar unde să-şi primească rudele. Spaţiul mult prea îngust nu permite întinderea patului, astfel că este nevoită să pună scaune lângă el pentru a putea dormi. “Dacă aş avea bani să schimb C-ul cu un apartament în altă parte, aş pupa pământul”, spune bătrâna.
Familia Pavelescu locuieşte de 29 de ani în C-uri, la etajul IV. “Aveam copii şi aici mi-au dat locuinţă, în ghetourile ăstea” – povesteşte Doina Pavelescu. Soţii şi-au crescut cei 5 copii în camere de 3/4 m. “Dormim cum putem. Noaptea treci într-o dungă la baie”, spune Doina. Femeia este nemulţumită de spaţiul mult prea mic, dar, de frica plăţii unor sume prea mari, nu s-ar muta în altă parte. Cei doi susţin că lipsa îngrijirii exterioare a blocului reprezintă nepăsarea locatarilor: “Intrarea e ca un grajd. Cel puţin pe scară, mi-e şi urât să mă urc. Doamnele de la asociaţie nu iau atitudine în faţa locatarilor. Să-şi mai dea cocu` jos”.
Marian şi Doina şi-ar dori să-şi văruiască peretele în dreptul lor, dar ştiu că e interzis, toate familiile din bloc fiind obligate să participe la reabilitarea totală a zidului. “M-aş tăvăli pe jos de drag să avem şi noi blocul frumos”.
Familia Pavelescu locuieşte de 29 de ani în C-uri, la etajul IV. “Aveam copii şi aici mi-au dat locuinţă, în ghetourile ăstea” – povesteşte Doina Pavelescu. Soţii şi-au crescut cei 5 copii în camere de 3/4 m. “Dormim cum putem. Noaptea treci într-o dungă la baie”, spune Doina. Femeia este nemulţumită de spaţiul mult prea mic, dar, de frica plăţii unor sume prea mari, nu s-ar muta în altă parte. Cei doi susţin că lipsa îngrijirii exterioare a blocului reprezintă nepăsarea locatarilor: “Intrarea e ca un grajd. Cel puţin pe scară, mi-e şi urât să mă urc. Doamnele de la asociaţie nu iau atitudine în faţa locatarilor. Să-şi mai dea cocu` jos”.
Marian şi Doina şi-ar dori să-şi văruiască peretele în dreptul lor, dar ştiu că e interzis, toate familiile din bloc fiind obligate să participe la reabilitarea totală a zidului. “M-aş tăvăli pe jos de drag să avem şi noi blocul frumos”.
Exclus C-uri
În număr de 9, C-urile au devenit cele mai ocolite blocuri de oamenii care, într-adevăr, au cu ce să-şi asigure un nivel de confort acceptabil. Împărţite în trei categorii, în funcţie de mărime şi condiţii, blocurile nu reprezintă o afacere bună pe piaţa imobiliară. “Când se caută un apartament de cumpărat, toată lumea menţionează <<exclus C-uri>>”, spune Sorin Donoiu, agent imobiliar. Cea mai ieftină locuinţă se găseşte în C1, C2, C3, şi C4 unde un apartament valorează în jur de 500 milioane lei. Preţul creşte ajungând la 720 milioane lei pentru unul în C9, cu suprafaţă totală de 42 mp.
Pentru ca nivelul de confort să crească, arhitectul Florin Scărlătescu crede că există două soluţii de reabilitare: una ar fi transformarea lor în garsoniere, iar o alta unirea a două locuinţe pentru a se forma un apartament mai mare. Acum, dacă în bucătărie încape numa` oala cu mâncare, iar în baie numa` săpunul, oamenii sunt mulţumiţi măcar că au loc să stea în camere în poziţie de drepţi. Să fie clar că “pereţii nevăruiţi”, “scara murdară” şi restul “of-urilor” sunt PROPRIETATE PERSONALĂ aşa că primăria doar nu încalcă legea să ajute oamenii. “Ce să fac, le dau eu cadouri? Aş putea să le dau şi amenzi că nu se îngrijesc de blocuri!” – a spus primarul Gheorghe Nicuţ. Oamenii însă, vor continua să trăiască în “fosile” până când se va plictisi şi mucegaiul să mai stea pe pereţi.
Pentru ca nivelul de confort să crească, arhitectul Florin Scărlătescu crede că există două soluţii de reabilitare: una ar fi transformarea lor în garsoniere, iar o alta unirea a două locuinţe pentru a se forma un apartament mai mare. Acum, dacă în bucătărie încape numa` oala cu mâncare, iar în baie numa` săpunul, oamenii sunt mulţumiţi măcar că au loc să stea în camere în poziţie de drepţi. Să fie clar că “pereţii nevăruiţi”, “scara murdară” şi restul “of-urilor” sunt PROPRIETATE PERSONALĂ aşa că primăria doar nu încalcă legea să ajute oamenii. “Ce să fac, le dau eu cadouri? Aş putea să le dau şi amenzi că nu se îngrijesc de blocuri!” – a spus primarul Gheorghe Nicuţ. Oamenii însă, vor continua să trăiască în “fosile” până când se va plictisi şi mucegaiul să mai stea pe pereţi.
